Dietă și Mișcare sau Frustrare și Chin

Când vorbim despre slăbit abordarea clasică e despre mâncare și mișcare. Adică despre frustrare și chin. Să-i spui cuiva care vrea să slăbească: “pur și simplu nu mai mânca” e ca și cum i-ai spune cuiva care se teme de apă: “hai sări, n-o să pățești nimic”.

Dacă cineva ar fi găsit o dieta care să funcționeze, nu ar mai exista zeci, dacă nu chiar sute de cărți și programe de slăbit. O mulțime de traineri, care bineînțeles se antrenează întruna, le spun clienților lor să urmeze diete bogate în carbohidrați ca să aibă energie să se antreneze și ăsta e cel mai rău lucru pe care poți să-l faci.

Hai să ne gândim puțin: marea majoritate a oamenilor sunt subnutriți ca s-o spunem cinstit. Pentru că mănâncă prea multe alimente dăunătoare și prea puține alimente folositoare.

Apoi se îngrașă și se apucă de ținut cure de slăbire și diete. Să luăm, de exemplu dieta calorică, foarte populară într-o perioadă. Acum, persoana care oricum era subnutrită urmează un program cu număr redus de calorii și primește și mai puțini nutrienți. Cum funcționeză asta?
Sau, nu! Altă idee: hai să le vindem abonamente la sală. N-am absolut nimic împotrivă. Sunt cea mai mare fană a unei condiții fizice cât mai bune! Dar asta nu va face pe nimeni sănătos. Îl va face mai sănătos doar dacă mai întâi se hrănește corect.

Știința a demonstrat că 80 – 90% din forma corpului are legătură cu ceea ce mănânci, nu cu cât sport faci.

Dacă nu hrănești corpul corect, se întâmplă adesea că exact exercițiile pe care le faci ca să-ți îmbunătățești sănătatea îți pot face mai mult rău. Pui o presiune fizică suplimentară pe corp, în timp ce nu satisfaci cererea enormă de nutrienți a corpului care rezultă din asta. Deci e un cerc vicios și dureros.

Niciun un bebeluș nu vine pe lume cu ideea de a mânca mai mult decât îi trebuie. În pântecul mamei suntem hrăniți 24 de ore pe zi, iar copilul se hrănește atunci când are nevoie fiind convins că hrana este mereu la dispoziția lui. Mamele știu foarte bine că atunci când un copil nu vrea să mănânce, chiar nu ai cum să-l faci să deschidă gura.

Copiii nu au nici o problemă să refuze mâncarea. Și nu doar bebelușii, ci și copiii mai mari. Iau o gură-două dintr-un biscuit și apoi ți-l dau înapoi, pentru că mintea lor știe foarte clar că mâncarea e mereu la dispoziția lor.

Deci, la naștere, toți am venit pe planetă cu convingerea că mâncarea e la dispoziția noastră în orice clipă. Dacă însă ajungi să accepți ceea ce se spune în diete: “că dulciurile sunt interzise și nu trebuie să le mai mănânci”, se întâmplă că exact atunci începem să ne dorim să mâncăm din ce în ce mai multe dulciuri.

În copilărie te lăudau părinții sau bunicii atunci când mâncai tot și-ți spuneau ce copil cuminte ești? Sau, atunci când făceai vreo boacănă nu primeai desert? Iată unde, când și cum ți-ai format o relație distorsionată cu mâncarea.

Deci te-ai ales cu o convingere: “ce aș mai mânca asta, dar nu pot pentru că e interzis” și bineînțeles că vei dori “fructul oprit” din ce în ce mai mult. Pentru că așa funcționează psihologia noastră ne dorim ceea ce nu avem sau nu putem avea, ceea ce ne este interzis. Iar dietele nu se ocupă de acest aspect!

Dieta zice: “dacă vrei să slăbești, în loc să mănânci o prăjitură, mănâncă un măr”. Dar tu nu vrei măr, tu vrei ceva dulce! Și așa ajungi până la urmă să mănânci acel ceva dulce, tocmai pentru că ți s-a spus că n-ai voie.

De aceea, abordarea mea este ca printr-o regresie, să mergem în trecut ca să îți dai seama cum, unde, când și de ce ți-ai format această relație greșită cu mâncarea.

Pentru că, vezi tu? Nu poți să vindeci ceea ce nu înțelegi.